Home > Articole > Postul Craciunului - pentru cine si cum?

Postul Craciunului - pentru cine si cum?

Posted by dr. Nutritionist Madalina Indrie on November 30, 2011, Cluj-Napoca

Din punct de vedere medical si alimentar, (pentru ca evident, despre aceste lucruri as dori sa vorbim) postul, prin durata si dezlegarile la peste din timpul lui, nu pune probleme de sanatate. Cu conditia ca ...

Suntem in postul Craciunului. Un prilej de purificare sufleteasca si trupeasca in asteptarea sarbatorilor si anticiparea bucuriilor care acestea ni le aduc.

Semnificatiile postului sunt multe: asteptarea lui Moise, pe muntele Sinai, pentru Tablele Legii daruite de Dumnezeu, sau cele 40 de zile cat a ramas Iisus in desert postind si rugandu-se pentru infrangerea diavolului, sau pedeapsa data de Maica Domnului batranului Craciun pentru ca a taiat mainile Craciunoaiei, nevasta sa, care mosise pe Maica Domnului. Oricare ar fi aceasta, si oricare ar fi semnificatia care de fapt se gaseste in sufletul fiecaruia dintre noi, scopul este acelasi: sa ne pregatim pentru sarbatorile care urmeaza, sa retraim momentele sacre prin ritualuri.

Din punct de vedere medical si alimentar, (pentru ca evident, despre aceste lucruri as dori sa vorbim) postul, prin durata si dezlegarile la peste din timpul lui, nu pune probleme de sanatate. Cu conditia ca persoana care tine postul sa nu aibe afectiuni prealabile.

Eliminarea din alimentatie a carnii, lactatelor si a oualelor pe perioada postului poate avea avantaje pentru sanatate. In primul rand, o dieta compusa numai din vegetale tinde sa fie hipocalorica si cu repercursiunile de rigoare asupra greutatii. Cantitatea de fibre este mai mare, ceea ce va regla tranzitul intestinal. Apoi absenta colesterolului din alimentatie (acesta se gaseste doar in produsele de origine animala), poate imbunatati profilul lipidic si prin acesta riscul cardio-vascular. Fructele si legumele in stare cruda, proaspete, aduc vitamina C si acid folic. Unele boli cronice se pot ameliora cu o astfel de dieta: diabetul zaharat, hipertensiunea arteriala, boala diverticulara, deasemenea, scade riscul de cancer.

Dezavantajele postului se materializeaza doar daca avem de-a face cu un organism tarat, cu diferite suferinte, sau cu nevoi speciale (copii in periodele de crestere, femei gravide, sau care alapteaza, persoane in varsta). Spre exemplu: pesoanele cu anemie prin deficit de fier nu sunt candidati buni pentru a tine postul. Cu toate ca vom gasi surse de fier si printre fructe si legume, acesta este insa mult mai greu absorbabil ca cel din produsele animale. Doar ca sa ne facem o idee, fierul din carne se absoarbe in proportie de 25%, pe cand cel din vegetale doar intre 3-8%. Ca sa obtinem aceeasi cantitate de fier ca cea din 100g de ficat de porc, ar trebui sa mancam 3kg de mazare spre exemplu.

Apoi se mai pune problema proteinelor. Proteinele animale contin toti aminoacizii esentiali si prin aceasta au o calitate biologica inalta. Proteinele vegetale sunt incomplete din acest punct de vedere. Desigur, aici este loc de discutii: unii autori din literatura de specialitate sustin ca soia contine toti aminoacizii esentiali, altii includ si ciupercile in aceasta categorie. Nu vreau sa intru in prea multe amanunte, poate vom vorbi mai pe larg despre dietele vegetariene in alt articol. Oricum, ideea este ca aceste proteine (din soia, ciuperci) nu se vor suprapune intru totul peste cele animale. Iar daca pentru un organism sanatos si fara cerinte suplimentare de crestere, graviditate, alaptare, boli cronice sau consumptive, nu este o problema sa excluda, pentru o perioada, proteinele cu calitate biologica mare, nu acelasi lucru il putem spune despre categoriile de persoane cu nevoi speciale amintite mai sus.

Calciul este de asemenea deficitar in cadrul alimentatiei in post. Lipsesc lactatele, care sunt sursa majora de calciu. Atentie in special la femeile postmenopauza mai ales cu osteoporoza instalata! Ar fi bine sa va consultati cu specialistul dumneavoastra si sa aveti in vedere suplimentarea calciului. Alte surse bune de calciu sunt: pestele (mai ales pestele in conserva, la care se pot consuma si oasele) – in cadrul zilelor cu dezlegare la peste, varza, broccoli, soia, fasolea boabe, fructele si semintele oleaginoase. Insa, trebuie mentionat ca, la fel ca la fier, absorbtia este mai scazuta.

Un alt element care nu se regaseste pe deplin in alimentatia din post este zincul. Avem nevoie de zinc pentru foarte multe procese in organism: functioneaza in asociere cu mai mult de 300 de enzime diferite, are rol in sinteza hormonala, in imunitate, in metabolismul osos. Sursa lui majora este carnea, insa il putem gasi si in peste, fasole, linte, nuci.

Vitamina B12 este cu totul absenta intr-o dieta in care lipsesc produsele animale. Insa organismul nostru este pregatit din fericire cu rezerve foarte bune. Deficitul (anemia megaloblastica, tulburari neurologice) s-ar manifesta doar in cativa ani de dieta strict vegetariana, asa ca cele 40 de zile cat tine postul Craciunului nu sunt o problema. Doresc doar sa atrag atentia persoanelor cu deficit de absorbtie a vitaminei, la care depozitele pot fi chiar absente. Si anume persoanele care au suferit interventii chirurgicale pe tubul digestiv (stomac, intestin subtire, colon), persoanele cu hipo- sau aclorhidrie gastrica (scaderea aciditatii gastrice), persoanele in varsta (pana la 43% din varstnici au niveluri scazute de vitamina B12, in relatie mai ales cu atrofia mucoasei gastrice), sau care se afla sub diferite tratamente: diabetul zaharat in tratament cu metformin, guta sub tratament cu colchicina. In aceste cazuri trebuie avute in vedere alimente care sunt fortifiate cu vitamina B12 (unele cereale pentru micul dejun, unele produse de soia).

Dupa cum putem vedea clar, postul nu este pentru oricine. Cu acest lucru sunt de acord si lumea medicala si cea bisericeasca. Ca si medic nu pot sa nu atrag atentia asupra acestor aspecte si sa va indemn sa alegeti cu atentie alimentele si sa nu va puneti sanatatea in pericol. La urma urmelor conteaza ce este in sufletul fiecaruia.

 

Calculeaza-ti indicele de masa corporala si vezi in care categorie te incadrezi.

 

Referinte:

Sylvia Escott-Stump, Nutrition and Diagnosis-Related Care, sixth edition, 2008

L. Kathleen Mahan, Sylvia Escott-Stump, Krause’s Food & Nutrition Therapy

Enciclopedia alimentelor, Ed All, 2008

Societatea de Nutritie din Romania, Tabel de compozitie a alimentelor

Gabriela Negrisanu, Tratat de nutritie, Ed Brumar, 2005