Nutritionist Cluj-Napoca, Nutritie Cluj
Stigma obezitatii sau „Primum non nocere”
Este tulburator sa descoperi cata suferinta se ascunde in ochii unei persoane cu probleme de greutate. De nenumarate ori se intampla sa izbucneasca in plans in timpul consultatiilor pacienti de toate varstele copii, adolescenti, adulti, femei dar si barbati.
Odata cu cresterea prevalentei obezitatii se naste discriminarea pe baza greutatii sau a formei corporale. Tindem sa judecam o persoana cu probleme de greutate din primul moment in care o vedem: „N-are vointa, este ignorant/a, nu se vede in oglinda?, este lenes/a”. Atribuim in mod direct persoanei respective vina de a fi obeza, fara a-i acorda nici o clipa prezumtia nevinovatiei.
Stigmatizarea din cauza greutatii corporale apare in toate formele: verbal - insulte, ridiculizari, tachinari directe sau indirecte, fizic – atingeri, ciupituri, sau mult mai subtil – scaune prea mici in locuri publice, magazine care nu au haine pe masura, sau, si mai grav, cabinete/clinici medicale care nu au echipamente corespunzatoare.
Fenomenul apare in scoli, de la varste foarte fragede, apare la locul de munca (discriminarea apare direct de la angajare, sau sunt studii care arata ca persoanele cu probleme de greutate sunt platite mai putin pentru aceeasi munca fata de persoanele cu greutate normala), in magazine, pe strada, in cadrul unui consult medical sau chiar acasa (parinti sau alti membri ai familiei).
Este de dorit in cadrul consulturilor medicale a se acorda atentie la atitudinea si recomandarile care se dau unei persoane cu obezitate. Daca pacientul se adreseaza unui serviciu medical pentru o problema atunci trebuie diagnosticata si rezolvata acea problema indiferent daca are legatura cu greutatea sau nu, iar recomandari de genul „Ar trebui sa slabiti” nu este bine sa fie folosite. TOTI pacientii cu obezitate stiu ca ar trebui sa slabeasca si marea majoritate fac eforturi in aceasta directie. O lombalgie, valori tensionale ridicate, artroze cu diferite localizari, tulburari digestive, cardiace, ortopedice, neurologice trebuie rezolvate indiferent daca pacientul va reusi sa slabeasca sau nu.
Si ca sa dau un exemplu elocvent si tulburator: adolescenta, 16 ani, cu obezitate, se prezinta in serviciul de Pediatrie pentru cefalee. Este consultata si se stabileste ca si cauza a cefaleei valorile tensionale ridicate. Recomandarile sunt: „scadere in greutate” si i se da un model de dieta tras la xerox, fara nici o legatura cu programul de scoala, preferintele alimentare, regimul de miscare etc, dieta pe care pacienta nu a reusit sa o respecte. Este de prisos sa mentionez ca cefaleea nu s-a ameliorat.
Daca ne gandim putin la cauzele obezitatii si luam in considerare ca sunt 22 (in unele studii 25) gene implicate in echilibrul foamei si satietatii, ca mai sunt considerente si de ordin epigenetic (modificari in expresia genelor, fara defecte in ADN), atunci putem intelege ca doar un mic defect genetic la nivel de ADN, sau la nivel de receptor, sau alterari in momentul expresiei genice pot avea consecinte biochimice complexe care sa zdruncine echilibrul foamei si satietatii, preferintele alimentare, nivelul de placere si recompensa adus de alimente, reglarea metabolica a surplusului energetic, nivelul de rezistenta la insulina. Peste toate acestea intra in discutie si obiceiurile si convingerile alimentare mostenite de la parinti. Avand in vedere aceste lucruri putem intelege cat de multifactoriala este etiologia obezitatii.
Cel mai recomandabil ar fi sa nu facem presupuneri de nici un fel cand avem un pacient cu probleme de greutate. S-ar putea ca pacientul deja sa fi slabit cateva kilograme si sa se simta victorios si bucuros pentru acest lucru, iar daca medicul da nemultumit din cap din cauza greutatii actuale nu este productiv deloc. Sau, s-ar putea ca pacientul sa faca eforturi majore din punctul lui de vedere si totusi sa nu reuseasca sa slabeasca, sau sa ajunga la un platou cu greutatea, atunci in acel moment pacientul trebuie sustinut, laudat in demersurile care le-a facut si ajutat sa persevereze. Si spun aceste lucruri pentru ca uneori cadrele medicale pot face mai mult rau decat bine prin atitudinea abordata.
Recomandabil este si sa cerem permisiunea de a adresa problema greutatii, sa recunoastem ca scaderea in greutate este un proces dificil si de lunga durata. Si de asemenea, este foarte important sa ne dam seama cat de pregatit este pentru schimbare si cat de motivat este pacientul (in acest sens se pot folosi cele cinci trepte ale schimbarii definite de Prochaska). Acest ultim aspect determina in foarte mare masura abordarea terapeutica ulterioara. Unui pacient care nu este gata sa faca schimbari nu-i vom da recomandari foarte drastice. Insasi indrumarea de a consulta un medic nutritionist poate sa nu fie oportuna in acel moment. Cea mai buna formulare in astfel de cazuri ar fi: „Atunci cand va hotarati, sunati sa va faceti o programare la un specialist.”
Este usor sa cadem in capcana si sa invinuim pacientul pentru greutatea care o are, insa aceasta directie poate accentua un sindrom depresiv (existent de cele mai multe ori), poate demotiva pacientul, il poate indeparta de eforturile care le facea pana atunci, sau si mai grav, il poate impiedica sa caute asistentza medicala ulterior.
Si sa nu uitam principiul fundamental care ne ghideaza ca medici:
„PRIMUM NON NOCERE”